Mihai Albu, noi dezvăluiri despre starea sa de sănătate: „E prea târziu, sunt complicații mari”
Mihai Albu a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă de mai bine de o lună. Designerul a mărturisit că de curând a trecut printr-o amplă operaţie peste care a trecut însă cu bine.
Mihai Albu a primit recent o veste extrem de dură din partea medicilor. Fostul soţ al Iuliei Albu a fost diagnosticat cu cancer, iar pentru el, dar şi apropiaţii săi au urmat clipe foarte dificile. Operaţie, tratamente, recuperare, dar şi lupta cu stările şi gândurile negative.
Ce spune Mihai Albu despre starea sa de sănătate
La ceva timp de când a făcut public faptul că suferă de această boală, Mihai Albu a dezvăluit cum decurge recuperarea și care este starea sa de sănătate în prezent.
„Am trecut hopul cel mare, acum chiar de la zi, la zi mă simt mai bine, am revenit la atelier, sunt în întâmpinarea clientelor mele care au dat năvală. A fost o perioadă de februarie, martie, aprilie în care am fost speriat, am făcut multe analize. M-am dus la atelier, dar nu am fost prezent. După operație, sunt acolo tot timpul. (..) Eu am urmat un anumit protocol, toate analizele, operația. O analiză făcută la timp și o boală depistată timpuriu poate salva viața, dacă e prea târziu, sunt complicații mari”, a declarat Mihai Albu în cadrul unei emisiuni de pe Antena Stars.
Cine i-a fost alături în toată această perioadă dificilă
În continuare, Mihai Albu a dezvăluit că în toată această perioadă grea i-a fost alături actuala lui parteneră, fără de care nu ar fi putut să treacă peste tot ce i s-a întâmplat.
„M-a ajutat partenera mea de viață, care a fost lângă mine, mi-a explicat totul. Când auzi că ai cancer te sperii groaznic, nu știi ce să faci, ce urmează. Având pe cineva de specialitate, care știe să descifreze tot și să explice, am urmat tot ce mi-a indicat, am făcut tot protocolul și împreună am luat decizia de a face operația. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu era ea”, a continuat acesta.
Sursă foto: social media